Acum apar primele flori, cele mai curajoase și mai firave în același timp, ghioceii. Cresc în locuri ferite de vânt, cu fața spre soare, pe un sol reavăn, înconjurat de un guler de zăpadă ce se topește încet, în stropi ca de cristal. Iarna, cu toată puterea ei, se pleacă în fața acestei minuni ce îmbină două culori simbolice: albul imaculat al zăpezii cu verdele crud al primăverii. 

Fără asprimea iernii, ghioceii nu ar fi percepuți la fel de emoțional. Femeia este în același timp iarna și ghiocel. Este iarna pentru ca ea acumulează toate energiile necesare, se pregătește și se sacrifică într-un fel, pentru apariția unei noi vieți.  Iarna pământul are răgazul și capacitatea de a strânge tot ce a produs în timpul verii și de a transforma și înmagazina toate energiile într-o forță latentă, ce nu așteaptă decât semnalul unui ghiocel pentru a erupe din nou la viață. 

Iarna nu înseamnă moarte, ci poarta către o nouă lume, ce va sa vină. Femeia este izvorul vieții. Este ghiocel prin frumusețea și gingășia ei. Ea nu poate crește decât protejată de puterea unui bărbat, însorită de privirea lui si hrănită de lacrimile sale de iubire. 

Sa oferim femeilor un ghiocel!