Doriți o programare? CLICK AICI
Luni - vineri: 9:00 - 18:00
S-D: Inchis
0722 705 405
Mobil & WhatsApp
Calea Turzii 134, Cluj
În Clinica OCULENS

Intervenția de micșorare a sânilor

Ce este reducția mamară

Micsorarea sanilor prin reductie mamara este o intervenţie chirurgicală concepută pentru a rezolva numeroase probleme cauzate de sâni excesiv de mari si plonjanţi (care atârnă). 

Scopul acestei operaţii este de a reduce volumul si greutatea sanilor si de a-i aseza intr-o pozitie normala. Aceasta implică îndepărtarea de ţesut mamar şi restabilirea conturului normal, păstrându-se proporţiile cu restul corpului.

De asemenea, este necesară repozitionarea complexului areola-mamelon în concordanţa cu noua forma a sânului. Se recomanda ca reductia mamara sa fie efectuata numai dupa minim 6 luni de la intreruperea alaptarii, deoarece abia dupa acest interval de timp sanii au revenit la o stare neutra din punct de vedere functional.

  • Durata operatie: 2-3 ore
  • Tip anestezie: generala
  • Perioada recuperare: 7-10 zile

Clasificarea ptozei sanilor in functie de volum

Fiecare tip de san are o indicatie chirurgicala diferita, ce va fi discutata cu pacientul la consultatie. Prof. Toma T. Mugeaa realizat pentru prima data in lume un program pe calculator care, pe baza masuratorilor facute pe pacient, determina volumul exact al sanilor si stabileste pozitia viitoare a mamelonului si dimensiunile sanului estetic in cazul dat (vezi „Aesthetic Surgery of the Breast”, Springer 2015).

Interventia de micsorare a sanilor

1. Preoperator

Preoperator, pe langa analizele uzuale, este necesar sa faceti si o mamografie, pentru a cunoaste preoperator eventualele probleme ce pot fi in tesutul glandular hipertrofiat si adaptarea corespunzatoare a planului terapeutic.

Fiind o operatie mare (practic cea mai dificila interventie de chirurgie estetica), se recomanda ca preoperator sa fiti intr-o stare de sanatate cat mai buna, sa nu fiti racita, in perioada ciclului, sau in convalescenta dupa o alta afectiune. Orice tratament cu aspirina sau administrarea de anticonceptionale trebuie oprite cu 2-3 saptamani inainte de operatie. De asemenea trebuie sa renuntati la fumat 2-3 saptamani inainte si o saptamana dupa operatie. In ziua operatiei de micsorarea sanilor nu trebuie sa mancati si sa beti nimic.

2. Interventia

Operatia de reductie mamara se face sub anestezie generală şi durează 2-3 ore.

Cicatricile vor avea de obicei o forma de ancora, coborand din jurul areolei mamare in directie verticala spre santul inframamar, unde se afla localizata o incizie orizontala, cu un brat spre regiune sternala si altul spre regiunea laterala a sanului. Oricum, vor exista cicatrici şi, chiar dacă ele sunt ascunse în liniile naturale de contur, majoritatea se vor ameliora spontan în timp de 6 luni.

Pentru a preveni acumularea de sange in regiunea operata si aparitia unor complicatii legate de acest fapt, veti avea cate un tub de drenaj de fiecare parte a trunchiului, pentru una sau doua zile. Cusaturile se fac cu fire resorbabile, cu materiale de cea mai buna calitate, astfel incat cicatricea sa fie cat mai mica. La suprafata pielii se aplica un spray adeziv si un pansament special care permite o vindecare optima. Nu vor fi fire de scos.

Se recomanda sa reveniti la control la o luna si la sase luni de la operatie.

Este necesar sa ramâneti una sau doua nopti în clinica.

3. Postoperator

Postoperator veti primi o medicatie cu antibiotice, vitamine si calmante pe cale intravenoasa, cu reluarea progresiva a alimentatiei normale in primele 24 de ore. Tratamentul antibiotic va fi continuat pe cale orala timp de 5 zile.

Durerea postoperatorie este minora si este combatuta prin medicatie antalgica, ce poate fi administrata de câte ori e nevoie. Dupa operatie se aplica un pansament de protectie care se va schimba zilnic timp de 7 zile. Pentru a preveni aparitia unui disconfort postoperator si pentru a se asigura conditiile optime unei cicatrizari cat mai estetice, se recomanda ca timp de 6 saptamani sa evitati activitatile fizice mai dificile si sa purtati permanent sutienul.
Nu se recomanda expunerea la soare sau solar in primele 3 luni de la operatie. Este necesar aproximativ 1 an pentru maturarea cicatricilor si pentru ca sânul sa ajunga la forma definitiva.

 

4. Complicatiile operatiei de micsorare a sanilor

În afara complicatiilor generale, comune oricarei interventii chirurgicale (reactii alergice, hemoragia, hematomul, infectia, necroza de parti moi), pot apare unele complicatii specifice acestui gen de operatii.

Dupa aceasta operatie, posibilitatea de alaptare poate fi uneori afectata. Se recomanda ca, daca intentionati sa mai nasteti, sa amanati interventia chirurgicala deoarece o noua sarcina va modifica din nou forma si dimensiunile sanilor si se pierde o parte din rezultatul ei estetic.

Sensibilitatea areolei poate fi pierduta partial sau complet în functie de tehnica efectuata. Uneori poate apare o senzatie de amortire în zonele cicatriceale.

Rezultatele reductiei mamara sunt extrem de bune si pline de satisfactii pentru pacienta.

Contributii personale ale Prof. Dr. Toma T. Mugea publicate in carti de prestigiu.

Reductia mamara reprezinta o intervenţie chirurgicală concepută pentru a realiza indepartarea volumului mamar in exces, repozitionarea glandei restante si eliminarea excesului cutanat.

Examinarea preoperatorie si planificarea interventiei folosind programul pe calculator imaginat de prof. Toma T. Mugea sunt esentiale pentru obtinerea unor rezultate estetice, predictibile.

Pentru realizarile sale in chirurgia estetica a sanului prof. Toma T. Mugea este supranumit in strainatate „The King of the Breast”!

Cazul 1.

Pacienta cu hipertrofie si ptoza mamara. Captura cu Programul si desenul preoperator, si rezultatul operatiei la 7 zile si la un an.
Cazul 2.

Hipertrofie mamara cu asimetrie de volum si ptoza. Aspect la 14 zile postoperator.
Cazul 3.

Paciente gemene cu hipertrofie mamara si ptoza tip III, inainte si dupa operatie. Particularitatea cazurilor consta in efectuarea interventiei la surori gemene care se
confruntau in permanenta cu imaginea sanilor, asteptand ca in urma interventiei sa
dobandeasca rezultate aproape identice. Cu adevarat caz de profesor!
Surorile gemene cu aspectul si volumul sanilor inainte de operatie



Surorile gemene cu aspectul si volumul sanilor dupa operatie
Cazul 4.

Hipertrofie severa cu ptoza mamara tip IV. Captura imagine calculator cu planul preoperator si rezultatul la 6 luni si un an.
Cazul 5.

Gigantomastie (hipertrofie mamara cu ptoza tipV). Captura cu imaginea planului preoperator si rezultatele postoperatorii. Programul confirma obtinerea „Breast Golden Number” si in acest caz dificil.

Aesthetic Breast Volume (ABV) obtinut!

Breast Golden Number!

Rezultat la 6 luni postoperator

Before and after

© Copyright 2021 Prof. Dr. Toma Mugea. All Rights Reserved.