Tesutul adipos, mult blamat cand prezenta sa este in exces, este o structura cu rol principal de protectie, repartizata la suprafata corpului si in profunzime, in jurul organelor interne.

Oare ne putem inchipui cum ar arata fata si restul corpului uman cu pielea asezata direct pe muschi, tendoane, vase si nervi? Horror! Ar fi asemanatoare unui schelet ambulant, robot neprotejat, usor de ranit, chiar fatal, daca leziunea este situata la nivelul unor elemente vasculo-nervoase importante. Prin structura ei complexa, pielea (epiderm, derm si hipoderm) in combinatie cu elementele aponevrotice si sinoviale, asigura un strat protector pentru elementele mobile din profunzime si in acelasi timp posibilitatea proceselor de reparare-vindecare, in cazul leziunilor produse de agenti externi.

In interiorul corpului, torace si abdomen, organele sunt atasate la sistemul de sustinere musculoaponevrotic si conectate prin vase, nervi, sisteme de tubulaturi si canale de secretie la intregul organism, contribuind impreuna (in cadrul procesului de simbioza) la realizarea functiei finale a organismului, inscrisa in codul genetic. Aceste organe nu pot sta «ca rosiile pe arac», ci sunt invelite intr-un strat protector de grasime, gri, mai ferm structurata, «ca intr-un cuib».

Grasimea de la suprafata corpului, denumita si grasime de contur, alba, face parte din piele si provine embriologic din ectoderm, impreuna cu sistemul nervos central si organele de simt. Toate informatiile primite din exterior prin analizatori specializati, sunt interconectate cu informatiile culese de la organele interne si mediul intern, si procesate la doua nivele: subconstient (guvernat de Sistemul Reticulat Activator Ascendent si Sistemul Reticulat Activator Descendent) si constient (nivelul cortical).

Unde este sufletul? Nu stim. Aceasta retea care cuprinde tot mediul intern al organismului, de pe fata interna a dermului pana la nivelul intim al ADN-ului nuclear, este in conexiune cu mediul extern, reprezentat de zona imediat inconjuratoare, vizibila si in continuare de intreg universul, prin energii, forte, campuri gravitationale, informationale si de ce nu, spirituale. Acesta este un subiect ce necesita o detaliere intr-un capitol special dedicat.

La origine, adipocitele provin din fibroblasti sau din histiocite. In citoplasma fibroblastului pe cale de diferentiere in lipoblast, s-a constatat sporirea numarului de organite celulare, demonstrand o crestere a proceselor metabolice si de sinteza. Odata cu inmultirea picaturilor lipidice, prelungirile celulare dispar (adipoblasti) pentru ca in ultima etapa a ciclului celula devenita adipocit, sa prezinte aspectul clasic de inel cu pecete prin confluarea picaturilor lipidice, alcatuite in principal din trigliceride, ce imping restul de citoplasma cu nucleu si organite la periferie.

Ţesutul adipos este format din adipocite, dar şi alte tipuri de celule denumite convenţional “stroma vasculară” care conţine preadipocite, celule endoteliale, fibroblaşti, pericite, monocite, macrofage şi alte tipuri celulare. Stroma vasculară are un rol complex în homeostazia ţesutului adipos participând la angiogeneză, dar şi la clearance-ul adipocitelor necrotice, precum şi ca rezervor de celule stem pluripotente (se pot genera fibroblasti, angioblasti, osteoblasti, condroblasti, adipocite, tesut neuronal si muscular, in functie de prezenta semnalelor corespunzatoare). Tesutul adipos contine un numar de celule stem de 1000 ori mai mare/cm3 comparativ cu maduva osoasa.

Grasimea de la suprafata corpului este separata prin fascia superficiala in doua straturi: hipodermul (sau grasimea de contur) si stratul profund (grasimea de rezerva) situata intre fascia superficiala si sistemul musculoaponevrotic. Stratul superficial, cu grasime lobulara, are origine ectodermala si este parte integranta a tegumentului, deoarece « captuseste » pielea pe care o urmeaza in deplasarea ei si totodata influenteaza tonsul tegumentar. Grosimea acestui strat este de 0,5–1 cm. Stratul profund, grasimea laminara, este dependent de mezoderm si are rol energetic, de rezervor caloric, fiind independent anatomo-funtional de tegument. El este parte integranta a stratului musculofascial subjacent.

Hipodermul este alcatuit din lobuli cu celule grase, separati prin septuri fibrilare conjunctive in care se gasesc vase si nervi. Hipodermul are o grosime variabila in functie de influentele endocrine si metabolice. Anatomia macroscopica (fig.1) a aratat doua straturi distincte de grasime separate de fascia superficiala: stratul superficial (Retinacula Cutis) este compus din tesut adipos dispus intre arcade formate de tesut conjunctiv ferm ancorate intre fata inferioara a dermului si fascia superficiala.

Aceste septuri sunt elastice si au memorie, revenind la verticala originala in eventualitatea ca organismul pierde in greutate si volumul adipocitelor este diminuat (astfel ele se intind si contracta asemeni unui acordeon). Inflamatia dermului produce imaginea de « coaja de portocala » iar ingrasarea rapida determina aparitia aspectului de « celulita » (fig.2).
In cazul leziunilor de diferite etiologii (mecanice, infectioase, inflamatorii) distrugerea septurilor impiedica retractia si asezarea uniforma a tegumentului, generand o cicatrice cu aderenta tegumentului la structurile profunde. De asemenea pierderea elasticitatii lor determina modificari tegumentare simulare fenomenului de imbatranire.

Fig. 1 – Dispozitia tesutului adipos pe suprafata corpului. Elementele fibrilare reticulare delimiteaza in hipoderm lobulii adiposi si distribuie liniile de tensiune pana la nivelul dermului, de la care reteaua fibrilara de colagen si elastina, mult mai compacta, este conectata la membrana bazala a epidermului.
Fig.2 – Inflamatia dermului creeaza aspectul de « coaja de portocala » iar hipertofia lobulilor de grasime genereaza aspectul de celulita.

Fig.3 – Scaderea volumului adipocitelor determina aplatizarea stratului grasimii de contur si aparitia excesului cutanat. Elementele fibrilare sunt alterate calitativ pierzandu-si tonusul si elasticitatea.

Interventia sistemului nervos in coordonarea metabolismului adipocitelor este complexa, demonstrandu-se dubla inervatie functionala adrenergica si colinergica prin plexuri pericelulare, terminatii nervoase care vin in contact cu adipocitele.

Din punct de vedere biochimico-metabolic, histologic si embriologic, exista doua tipuri diferite de grasime subcutanata. Studii recente au demonstrat ca adipocitele au doua tipuri diferite de receptori chimici, pentru adrenalina si noradrenalina. Stimularea receptorilor β1 determina eliberarea de lipaza care este capabila sa transforme trigliceridele continute in vacuolele adipocitelor in acizi grasi si glicerol produsi care parasesc celula, trec in circulatia generala si sunt metabolizati. Astfel de reactii au loc in conditii de foame, stres si la cei care folosesc stimulente de gen tutun si cafea. Actiunea receptorilor α2 este de a bloca lipoliza, ca antagonisti directi ai β1 receptorilor, fiind stimulati de aceleasi catecolamine. Astfel se contureaza zonele « rele » rezistente la curele de slabire, obsesia doamnelor (fig.4).

Fig. 4 – Reprezentarea zonelor “rele” de depozit, cu celule adipoase tip α2
(dupa Illouz YG, Aesth. Plast. Surg. 14:165-177, 1990)

Acesti receptori se afla situati in arii bine definite unde constituie zone de rezerva energetica, fiind protejate biochimic de actiunea lipolitica. Totodata, aceste adipocite sunt de doua pana la patru ori mai sensibile la glucoza decat celelalte celule adipoase, explicand de ce zonele respective se ‘’ingrasa’’ primele si ‘’dispar‘’ ultimele.

Numarul celulelor adipoase este relativ constant in timpul vietii, el fiind determinat in ultimele luni de viata intrauterina si mai apoi pana la adolescenta. Daca aportul energetic/caloric este excedentar celulele adipoase isi maresc volumul, dar numarul lor nu se schimba. De aceea este important sa controlam aportul energetic in primii ani de viata, pentru a nu stimula cresterea numarului de adipocite, ce raman ulterior ca un bagaj de purtat pe toata viata.

In ultimii cincizeci de ani au aparut numeroase studii care demonstreaza ca tesutul adipos are un rol deosebit de complex, prim multitudinea de proteine secretate, adipokine, cu actiune hormonala, paracrina sau autocrina, fiind considerat, prin cresterea sintezei de estrogeni, ca un ovar accesoriu. Unele adipokine ca leptina şi adiponectina au efecte benefice asupra balanţei energetice, asupra acţiunii insulinei şi sistemului vascular. În schimb, producţia excesivă a altor adipokine are efecte profund nefavorabile: TNF-α, IL-6 sau rezistina pot deteriora acţiunea insulinei, iar angiotensinogenul şi PAI-1 participă la complicaţiile vasculare legate de obezitate.

Obezitatea este caracterizată prin creşterea depozitării acizilor graşi într-un ţesut adipos în exces, cu hipertrofia adipocitelor in prima etapa şi este asociată cu insulino-rezistenţă în ţesuturile periferice precum muşchiul scheletic şi ficatul. In a doua etapă se produce diferenţierea de pre-adipocite din stroma vasculară (continand celule stem) cu cresterea numarului adipocitelor (hiperplazie) pentru creşterea capacitătii de depozitare a grasimilor.

Dieta bine controlata, alaturi de exercitiile fizice personalizate, conduc la o restabilire a proportiilor corpului aproape de normal. Lipoaspiratia poate fi asociata pentru corectarea formelor in zonele rebele, rezistente la eforturile de slabit, prin extractia unui numar de adipocite din masa tesutului adipos (fig.5 si fig.6). Uneori este necesara excizia pielii in exces prin lifting la nivelul fetei, bratelor, coapselor, sanilor, sau abdominoplastie. Toate aceste proceduri readuc confortul personal, intim si in societate (fig.7). Merita!

Fig. 5 – Lipoaspiratie flancuri

Fig. 6 – Lipoaspiratie coapse

Fig.7 – Dieta, scadere ponderala 30 kg, lipoaspiratie abdomen si flancuri, abdominoplastie. Combinatia terapeutica perfecta la o pacieta de 25 ani.